Cartea, cea de toate zilele!
Încă din 1986, la data de 3 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Scriitorilor, stabilită la Congresul Internațional al PEN Club, asociație a scriitorilor de pretutindeni, fondată în 1921, ce are drept scop, promovarea prieteniei și a sprijinului intelectual între scriitorii din toate colțurile lumii.Cartea este pentru noi toți, un element extrem de important in dezvolarea personală, profesională, culturală și psihologică. Cartea este un mod de comunicare, este prietenul cu ajutorul căruia putem să dezlegăm multe din enigmele viieții și nu în ultimul rând, cartea este nucleul pe care se formează cu adevarat personalitatea unui individ.
De la cărțile cu imagini frumos colorate, pe care le primim în dar încă din copilărie, pănă la romanele scrise de marii scriitori de pretutindeni, toate au puterea de a ne forma frumos, de a ne dezvălui câte puțin din tainele lumii.
Cartea este prietenul loial, este sprijinul real pe care te poți baza, este raspunsul la „de ce?”, este profesorul dedicat, este artă! Artă în cuvinte, izvorâte din suflet. Și ca orice formă de artă, carea merită prețuită, merită citită, dăruită, merită respectată și iubită!
Comentarii
Trimiteți un comentariu