Visez cu ochii deschiși!
Cred că e firesc să-ți dorești în viață, din ce în ce mai mult! Indiferent de domeniu. Încă din copilărie ne dorim lucruri: jucării, hăinuțe, vacanțe, ne dorim să creștem mari, să evoluăm, să avem succes. Apoi, când creștem mari, ne dorim o casă, o familie, copii, un job bun și lista dorințelor poate continua la infinit, în funcție de personalitatea, statutul și credința fiecăruia.
Tehnologia are și ea o contribuție extrem de importantă la dorințele noastre, pentru că modul în care aceasta a evoluat, ne face să ne dorim, mai mult și mai mult. Asta pentru că vrem să facem cât mai multe lucruri, într-un timp scurt, sau cât mai repede. Doar omenirea evolează într-un ritm alert. Trebuie să-i facem față!
Dacă acum ceva vreme, așteptam cu emoție o scrisoare venita prin poștă de la cineva drag, astazi un simplu SMS, rezolvă problema în câteva secunde. E drept, nici impactul nu mai e acelasi, dar ne asumăm. Doar am evoluat!
Nu știu când ar trebui să ne oprim în a ne mai dori lucruri, dar știu că deși nu trăiesc în lipsuri, îmi doresc încă foarte multe. Am o familie frumoasă, am doi copii minunați, un soț care mă susține în tot ceea ce fac și foarte important, mă dezvolt personal muncind cu drag și spor, în condițiile pe care țara noastră dragă le ofera la această oră. Fac totul cu pasiune, cu sinceritate, cu dedicare, atât cât mă pricep. Dar acumulez, din fiecare experiența pe care o trăiesc. Bună sau rea.
Deși viata mea se desfasoara exclusiv între copii, casă și muncă, mărturisesc cu sinceritate că îmi doresc mai mult din fiecare!
Îmi doresc să fiu mai mult mamă, mai mult soție și îmi doresc să muncesc mai mult! Nimic imposibil, nu îmi doresc nimic material, dorințele mele nu costă nimic. Sunt lucruri simple și totuși complexe, care mă definesc. Așa sunt eu! Nu voi înceta să-mi doresc......
Comentarii
Trimiteți un comentariu