Se spune că puterea cuvintelor este fantastică, putând da naștere unor sentimente, motiv pentru care am pregătit 20 de vorbe înțelepte ce ar putea să te motiveze:
-"Lumea nu e a cui o străbate cu piciorul, ci a cui o înțelege cu gândul".
-"Din nefericire, ne rămâne un interval de timp prea mic între timpul în care
suntem prea tineri și acela în care suntem prea bătrâni".
-"Bătrânețea vine brusc, ca zăpada într-o dimineață; când te trezești, bagi de
seamă că totul este alb".
-"Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul
uman".
-"Munca pe care am îndeplinit-o cu plăcere ne vindecă de truda ei".
-"Tinerii, înaintea bătrânilor, să aibă urechi, nu gură".
-"Cine nu știe să tacă, acela n-a învățat să vorbească".
-"O idee cu adevărat mare, nu poate fi recunoscută decât după ce a fost călcată
mai întâi în picioare".
-"Iertăm aproape întotdeauna ce înțelegem. A înțelege totul înseamnă a ierta
totul".
-"Un înțelept nu plânge o pacoste prezentă, ci prezentul îl folosește spre a nu
mai plânge".
-"Acolo unde domină interesul, celelalte pasiuni amuțesc".
-"Trebuie să luăm din trecut focul, nu cenușa".
-"Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali, dar ea este ca focul; dacă n-o
întreții, se stinge, pentru că inima cunoaște rațiuni pe care rațiunea nu le
cunoaște".
-"Puțini oameni sunt supuși robiei, cei mai mulți își pun singuri lanțurile".
-"Meritul oamenilor are anotimpul lui, întocmai ca fructele".
-"Cui i se îngăduie mai mult decât i se cuvine, acela vrea mai mult decât i se
îngăduie".
-"Lenea merge așa de încet, încât nu-i e greu sărăciei s-o ajungă din urmă".
-"Prietenul sigur îl cunoști în împrejurări nesigure".
-"Nu prea ni se întâmplă să ne întrebăm pe noi înșine de ceea ce suntem în
realitate; dar ne întrebăm necontenit de ceea ce cred alții că suntem".
-"Nu e întotdeauna bine să spunem tot ce avem pe inimă, dar să căutăm să n-avem
pe inimă decât ceea ce am putem spune".
Comentarii
Trimiteți un comentariu