Copiii care așteaptă o îmbrățișare!

Am fost marți 8 Aprilie, împreună cu elevii claselor a IV-a de la Școala Nr 1 din Onești, în vizită la Fundația "Victorine le Dieu". Aici, aproximativ 30 de copii fără părinți sunt crescuți și îngrijiți de câteva măicuțe care au ales să-și dedice timpul copiilor lipsiți de dragostea părintească.

Personal, cunoșteam locul pentru că am mai fost în vizită acolo, cu familia. Eu, soțul meu și cei doi băieți am încercat să găsim o cale prin care puteam oferi unui copil o atmosferă de familie, așa că am fost acolo împreună, dar asta este o altă discuție. 

Așa i-am cunoscut pe micutii din acest loc minunat ( spun minunat pentru că este cu adevărat un loc minunat, un loc în care copiii sunt bine îngrijiti, au spații foarte bine utilate, o curte imensă, o crescătorie de animale cu ajutorul căreia își procură mare parte din hrana zilnică, doar că sunt lipsiți de dragostea părintească).

Vizita de marți a fost o activitate din cadrul săptămânii "Școala altfel", iar vestea ca elevii vor merge să cunoască acești copii m-a bucurat foarte tare, fapt pentru care am decis să mă alătur doamnelor învățătoare, pe care le felicit pentru această alegere. Știam că micuții din fundație vor fi bucuroși să ne primească și mai știam câtă nevoie au de o îmbrățișare călduroasă. Deși, de câteva zile mă țintuia la pat o răceală, mi-am adunat toate forțele și am fost prezentă la această activitate.

Încărcați cu pachete pregătite special pentru a fi dăruite micuților, elevii claselor a IV-a de la Școala Nr 1 din Onești au fost încântați să participe la „o altfel de activitate”!

A fost un prilej minunat pentru ei, să cunoască realitatea pe care o trăiesc unii copii, poate chiar colegi din școala lor, realitate pe care nu aveau cum să o cunoască altfel. Le-am vorbit puțin, despre lipsa de afecțiune pe care o au copiii care trăiesc fără părinți și am fost impresionată să văd ca mare parte dintre ei aveau lacrimi în ochi. Mulți au întrebat  dacă pot lua un copil acasă și au mărturisit că această zi a fost cu adevărat specială. O lecție din care au învățat mai multe decât în orice altă zi.

Am vizitat locația ( curtea, micuța fermă, dormitoarele, bucătaria, sala de oaspeți și altele), timp în care eram ținută permanent de ambele mâini de micuțele Oana și Denisa, două surori gemene de patru ani, care de cum m-au văzut s-au lipit de mine, ca marca de scrisoare. Am avut grijă bineînțeles, să le acord toată atenția, însă aș fi avut nevoie de încă vreo zece brațe pentru a cuprinde toți ochii care se uitau rugători la mine. Ele sunt cele mai mici, deci.......„au câștigat”. Da, e ca la loterie. Toți așteaptă lozul cel mare.Așteaptă o îmbrățișare! 

La plecare ne-au servit cu prăjituri și nu am putut să nu remarc regretul din ochii lor. Noi am ieșit din curtea imensă, porțile s-au închis, iar ei au revenit la realitatea lor.