Treceți la conținutul principal

STILUL VESTIMENTAR, O CARTE DE VIZITĂ!


        Stilul vestimentar este cel care ne reprezintă, cel care creează prima impresie, este cartea noastră de vizită înainte să vorbim sau să facem vreun gest. Atitudinea pe care o avem atunci când purtăm o ţinută în care ne simţim bine transmite siguranţă şi încredere. Alegerile pe care le facem în materie de modă sunt cele care ne definesc stilul vestimentar.


              Stilul personal reprezinta punctul de plecare în alegerea ţinutei. 
       Toţi avem un stil vestimentar propriu, ceva special, ceva ce trebuie pus în valoare. Nu este întotdeauna important să purtăm haine care sunt la modă, dacă acestea nu ne avantajează. Mult mai important este să ne cunoaşterea și să ne înțelegem stilul personal nativ, cel cu care ne naştem și pe care trebuie să-l dezvoltăm până la maturitate şi după aceea pe tot parcursul vieţii. Foarte importante este sa adaptam tinutele in raport cu forma corpului pe care fiecare persoana o si nu neaparat trendului.
       Stilul vestimentar este dat de personalitatea noastră, de înţelegerea atuurilor fizice pe baza cărora ne putem construi o imagine. Foarte important este sa adaptam tinutele in raport cu forma corpului pe care fiecare persoana o are si nu neaparat trendului.
      O persoană stilată este acea persoană care face alegeri vestimentare respectând regulile modei, dar care îşi construieşte o imagine reuşită prin prisma propriei personalități. Ceea ce este la modă nu este întotdeauna potrivit oricărei siluete sau stil vestimentar. Purtată cu atitudinea potrivită, o piesă vestimentară mai veche poate deveni cu adevărat spectaculoasă
            Sfaturi pentru o ţinută cu stil!
– Alege-ţi hainele în functie de tipul de corp pe care îl ai.
– Apelează la câteva trucuri pentru a scoate în evidenţă doar părţile care te avantajează.
– Cumpără lucruri care ştii că pot fi purtate alături de piesele vestimentare pe care le ai deja în garderobă.
– Dă un accent de culoare ţinutei, purtând accesoriile potrivite.
– Poartă lenjeria intimă potrivită siluetei şi măsurilor tale.
– Este important ca genţile şi pantofii să fie de calitate.
– Spune ,,Nu” falsurilor! 

   Asortati fiecare tinuta cu zambetul, cel mai potrivit accesoriu!

 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gala Premiilor Radar de Media ediția primăvara 2014 și-a desemnat câștigătorii

Miercuri, 19 martie 2014, la Ambasad’Or Events & Leisure a avut loc cel mai important eveniment media al sezonului. Gala Premiilor Radar de Media, ediția primăvară 2014, și-a desemnat câștigătorii  într-un super show plin de culoare.   În cadrul Galei au fost  premiați 15 câștigători care au fost desemnați prin vot direct exclusiv de publicul cititor din mediul online. Radar de Media a acordat și 5 premii speciale, unor vedete, pentru aportul adus în rândul media. Campania de selecție și votare a debutat la începutul anului cu prima fază de votare, în care cititorii au putut să propună nominalizări pentru cele 15 categorii participante, structurate pe 3 domenii : televiziune, all media și showbiz. Iată cei 15 câștigători aleși de publicul cititor:   DOMENIU TELEVIZIUNE 1. CEL MAI BUN SHOW DE DIVERTISMENT (emisiune cu frecvență săptămânală) VOCEA ROMANIEI , PRO TV 2. CEA MAI BUNA EMISIUNE (emisiune cu frecvență zilnică) LA MA...

„Prețul succesului”

  „Averea, notorietatea, poziția și puterea    nu sunt deloc măsuri ale succesului” H.G.WELLS Vorbeam zilele acestea cu o prietenă, stând la o cafea, despre succe s. Sunt redactor colaborator la un ziar local și trebuia să merg să iau un interviu unei doamne care a reușit în carieră, lucru despre care am discutat puțin.  Pentru o clipă, m-am gândit că a fost pur și simplu norocoasă, dar cunoscând-o, știam câtă muncă stă în spatele acestei reușite. „Norocul și-l face omul cu mâna lui!” Sunt sigură de asta. Doar cu noroc, nu poți să obții succesul! Succesul este acel  lucru pe care îl obții atunci când atingi un target pe care ți l-ai stabilit. Și cum poți să atingi un target stabilit, dacă nu prin multă muncă, determinare, ambiție și nu în ultimul rând pasiune.   Pasiunea în muncă este foarte importantă. Atunci când faci un lucru cu plăcere, nu poți să mai spui că ai făcut sacrificii, că ai renunțat la lucruri, că ai făcut un efort...
  5 MOTIVE PENTRU CARE MERITĂ SĂ FACI SPORT         De cele mai multe ori alegem să mergem la sală pentru a face mișcare atunci când ne dorim să scăpăm de câteva kilograme în plus, însă exercițiul fizic efectuat în mod regulat are numeroase beneficii, iar mișcarea în aer liber este de preferat. Eu aleg să fac mișcare în aer liber, ori de câte ori îmi permite vremea, în restul timpului am un abonament la sala de fitness.       Am ales 5 motive pentru care să nu renunțați la mișcare, 5 beneficii care merită luate în calcul la orice vârstă. 1. Exercițiile fizice efectuate cu regularitate ne îmbunătățesc stare de spirit! În timpul exercițiilor fizice sunt stimulați o serie de centri nervoși ai creerului, ceea ce produce o relaxare a întregului organism. De asemenea, sportul ne ajută să avem un corp armonios, lucru care va îmbunătăți imaginea de sine și încrederea în forțele proprii. Exercițiul fizic reduce stările de anx...